Alimente pe care pisica nu ar trebui sa le manance niciodata

Sursa foto: simplycatbreeds.org
Incepem astazi o serie de doua articole dedicate pisicilor. Vom vorbi despre alimentele interzise pisicilor, dar si despre ce trebuie sa facem daca aceasta a ingerat vreun aliment nepermis. In continuare vom enumera alimentele nepermise pisicilor, impreuna cu motivul pentru care acestea nu trebuie consumate.

Exista mancaruri periculoase?
Doar pentru ca sunt mofturoase din fire, asta nu inseamna ca pisicile stiu ce e mai bine pentru ele cand vine vorba de mancare. Chiar daca refuza o bucata de carne stricata, nu vor proceda la fel si cu o cutie de ton. Si acea cutie de ton poate fi la fel de periculoasa. De fapt, veti fi surprinsi de cat de multe mancaruri sau alimente obisnuite sunt pe lista celor interzise pisicilor.

Ton
Pisicile pot deveni “dependente” de ton, fie el preparat pentru oameni, fie ambalat pentru pisici. Probabil ca un consum moderat, din cand in cand, nu ar strica. Dar o dieta bazata in mare parte pe ton preparat pentru oameni poate duce la malnutritie, pentru ca nu are toti nutrientii de care o pisica are nevoie. Si sa nu mai spunem ca prea mult ton poate cauza otravire cu mercur. 

Ceapa, usturoi, arpagic
Ceapa in toate formele ei – pudra, cruda, gatita sau deshidratata – poate distruge celulule rosii ale pisicii, conducand la anemie. Acest lucru este valabil si pentru pudra de ceapa din anumite alimente pentru bebelusi. O doza mica, ocazionala, probabil ca nu ii va face rau. Dar consumul regulat in cantitati mici sau chiar excesul de ceapa poate rezulta in otravire. Asemeni cepei si usturoiul si arpagicul pot cauza probleme gastrointestinale.

Lapte si alte lactate
Ce ar putea fi rau in a-i da pisicii dv putin lapte sau o bucatica de branza? Majoritatea pisicilor au intoleranta la lactoza. Sistemul lor digestiv nu poate procesa lactatele, iar rezultatul va fi discomfort digestiv sau chiar diaree.

Alcool
Bere, lichior, mancare pregatita cu alcool, niciuna dintre acestea nu este buna pentru pisicia dv. Si asta pentru ca alcoolul are aceleasi efecte asupra ficatului si creierului pisicii pe care le are si asupra oamenilor. Dar e nevoie de o cantitate mult mai mica pentru a avea aceste efecte. Doar 2 lingurite de whisky sunt suficiente pentru ca o pisica de 3 kg sa intre in coma. Si inca una ar putea sa o omoare. 

Struguri si stafide
Strugurii si stafidele sunt cel mai adesea oferite ca mici recompense. Dar nu este o idee buna. Desi inca nu se cunoaste cauza, se pare ca strugurii si stafidele pot cauza insuficienta renala. Varsaturile repetate sau hiperactivitatea sunt primele semne. Desi unele pisici nu patesc nimic, este mai bine sa preveniti acest lucru si sa nu ii oferiti pisicii dv struguri sau stafide si nici sa nu le lasati la indemana acestora.

Cafea sau produse ce contin cafeina
Cafeina in cantitati maricele poate fi fatala pentru o pisica. Si nu exista antidot. Simptomele consumului de cafeina includ agitatie, respiratie accelerata, palpitatii si spasme musculare. Pe langa ceai si cafea (fie boabe, fie macinate) cafeina se mai gaseste in cacao, ciocolata, bauturi de tip cola si bauturi energizante. Se mai gaseste, de asemenea, si in medicamente de raceala sau analgezice.

Ciocolata
Ciocolata poate fi letala pentru pisici. Majoritatea nu o va manca din proprie initiative, dar uneori le este oferita drept recompense. Agentul toxic din ciocolata este teobromina si este continuta chiar si de ciocolata alba. Cele mai periculoase raman totusi sortimentele de ciocolata amaruie si ciocolata menaj neindulcita. Consumul de ciocolata poate cauza tahicardie, spasme musculare, convulsii sau chiar moartea.

Bomboane si guma
Bomboanele, guma, pasta de dinti, dulciurile preparate in casa sau chiar unele mancaruri dietetice sunt indulcite cu xylitol. Acesta poate fi responsabil de cresterea nivelului insulinei in corp, ceea ce cauzeaza scaderea nivelului de zahar din organism. Xylitolul poate provoca si insuficienta hepatica. Printre primele simptome enumeram varsaturile, letargia si pierderea coordonarii in miscare. Pisicile pot avea convulsii la scurt timp, iar insuficienta hepatica poate aparea la cateva zile de la ingerarea alimentelor cu xylitol.

Grasime si oase
Resturile de mancare contin de cele mai multe ori grasime si oase. Ambele sunt insa la fel de periculoase pentru pisici. Grasimea, fie ea cruda sau gatita, poate provoca varsaturi sau diaree, pe cand daca mananca oase, pisica se poate ineca. Nemestecate bine, bucatile de oase pot cauza laceratii la nivelul sistemului digestiv al pisicii dv.

Acestea sunt numai cateva alimente ce nu ar trebui consumate de pisici. In articolul de saptamana viitoare vom discuta despre consumul de carne cruda, a mancarii pentru caini, dar si despre alimentele permise pisicilor si despre ce anume trebuie sa tineti cont cand mergeti in vizita la medicul veterinar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu