Pisicile si brazii de Craciun

Sursa foto: www.albuquerquevetco.com
Luna Decembrie este acel moment din an cand majoritatea famililor se pregatesc sa impodobeasca brazii de Craciun. Daca si dvs faceti parte dintre acestia si in afara de acest lucru aveti in casa una sau mai multe pisici atunci ar trebui sa stiti ca acestea pot fi o amenintare pentru bradul dvs.

Tipul de brad, este important sa il luati in considerare, daca pisica dvs sta in aceeasi camera cu acesta. Brazii naturali pot fi mortali pentru pisici daca inghit acele. Acele pot provoca punctii in intestine sau leziuni ale ficatului. Un brad artificial este mai sigur decat unul natural dar nu in totalitate, si acesta poate provoca blogaje in cazul in care pisica mananca din el.

Primul lucru pe care il aveti de facut este sa gasiti un loc bun unde sa plasati bradul, un loc de unde pisica sa nu poata sa il traga jos. De asemenea, este o idee buna de a pastra pomul departe de obiecte pe care pisica se poate urca, cum ar fi mese, scaune, mobila, etc.

Dupa ce ati gasit locul perfect pentru pomul de Craciun urmatoarea provocare o reprezinta impodobirea. Aici adevarata provocare este data de aranjarea decoratiunilor, trebuie sa le plasati proportional cu interesul pisicii. Principalul lucru pe care vi-l recomandam este sa nu puneti becuri si globulete din sticla in partea de jos si nimic ce poate fi tras din pom. Ideal ar fi ca pe primul rand de jos al bradului sa nu puneti ornamente deloc.

De asemenea, beteala de brad poate fi foarte periculoasa pentru pisici, deoarece si aceasta este toxica daca o vor inghiti. Daca totusi este un ornament care va place incercati sa o puneti doar in partea de sus, pe langa faptul ca este toxica pisicile pot trage de ea si astfel sa cada tot bradul.

Si luminile sunt periculoase daca nu va doriti ca pisica dvs sa mestece cablul si astfel sa se curenteze. O solutie este sa infasurati cablul intr-o banda care sa-l izoleze si sa-l legati cat mai bine de crengile bradului.

Odata ce ati terminat de impodobit bradul este momentul sa va ganditi cum sa tineti pisica departe de acesta si de decoratiuni. Exista cateva lucruri pe care le puteti incerca pentru a tine pisica la distanta. Lucrul care ofera rezultate foarte bune il reprezinta citricile asezate in jurul bradului sau odorizantele. Este un lucru stiut ca pisicilor nu le place deloc mirosul de citrice. Un alt lucru pe care il puteti face este sa stropiti pisica cu apa de fiecare data cand se apropie de brad, dupa cateva incercari aceasta cu siguranta nu se va mai apropia.

Cel mai important lucru pe langa toate aceste sfaturi pe care vi-l putem oferi este sa tineti mereu la indemana un numar de telefon al unui cabinet veterinar in caz de urgenta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu